Gunoiul și corupția, principalele probleme din Bălți

0
84

Majoritatea locuitorilor municipiului Bălți sunt nemulțumiți de starea drumurilor și de modul în care sunt gestionate deșeurilor. O demonstrează un sondaj realizat în cadrul programului european Mayors for Economic Growth. De asemenea, bălțenii spun că principalul obstacol pentru dezvoltarea afacerilor este corupția. Astfel, potrivit datelor prezentate, circa 44% la sută dintre cei intervievați sunt nemulțumiți de infrastructura drumurilor. Iar 40% de managementul deșeurilor din oraș.

Aproximativ același procent dintre respondenți sunt nemulțumiți de lipsa locurilor de agreement și de starea și aspectul exterior al blocurilor de locuințe. Amintim că după alegerile din 2015, Bălțiul este condus de Renato Usatîi, actualmente fugar În Rusia și care administrează orașul prin Skype. Cea mai recentă problemă cu care s-a ciocnit municipiul a fost cantitatea mare de gunoi adunată pe străzile orașului ca urmare a anulării contractului dintre municipalitate și compania de gestionare a deșeurilor. Pe fonul acestei crizei, mai mulți oficiali din cadrul primăriei Bălți, inclusiv viceprimarul și șeful direcției locativ-comunale și-au anunțat demisia, pentru că nu mai pot activa sub conducerea lui Usatîi. Menționăm că sondajul Mayors for Economic Growth, realizat între 15 și 22 ianuarie, este o inițiativă a UE care vizează autoritățile locale din toate țările Parteneriatului estic, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.

http://n4.md/news/gunoiul-si-coruptia-principalele-probleme-din-balti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here